Acest website („site-ul”) este operat de către BCR LEASING IFN S.A. („BCR Leasing”). BCR Leasing poate fi mentionat în această Politică drept „noi”, „nouă” sau „al nostru/ă”.
Obiectul acestei Politici privind Confidențialitatea
Prezenta Politică privind confidențialitatea are rolul de a vă informa cu privire la:
(i) activitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal ale dumneavoastră, în calitate de vizitator al site-ului;
(ii) prelucrările datelor cu caracter personal derulate de BCR Leasing în vederea desfășurării activităților sale conform celor descrise mai jos.
Politica noastră privind confidențialitatea poate fi modificată iar BCR Leasing va publica pe această pagină o versiune actualizată a politicii și va semnala printr-un mesaj pop-up faptul că politica a fost modificată. Prin consultarea frecventă a acestui site puteți să vă asigurați că aveți cunoștință permanent despre activitățile de prelucrare întreprinse de către BCR Leasing.
Website-ul BCR Leasing poate include link-uri către alte website-uri care sunt gestionate de alte entități/persoane juridice care nu au legătură cu BCR Leasing și cu privire la care BCR Leasing nu poartă nicio responsabilitate. De asemenea, putem oferi link-uri către alte website-uri operate de companiile afiliate BCR Leasing, care aplică politici separate în privința confidențialității. Dacă accesați aceste website-uri prin intermediul site-ului nostru, ar trebui să consultați politicile de confidențialitate ale acestor site-uri pentru a putea înțelege în ce mod colectează, utilizează și comunică informațiile dvs.
BCR Leasing și confidențialitatea datelor
BCR Leasing prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 și, începând cu 25 mai 2018, cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor nr. 679/2016. În funcție de activitatea desfășurată, BCR Leasing prelucrează datele cu caracter personal ale dumneavoastră, în calitate de persoana vizată, în următoarele condiții:
- în măsura în care sunteți un vizitator al site-ului și doriți sa ne contactați prin intermediul Formularului de sugestii, BCR Leasing va prelucra datele furnizate de dumneavoastră în vederea rezolvării solicitării/comunicării transmise.
- În măsura în care sunteți în categoria angajaților (inclusiv candidat, angajat temporar, membru de familie al unui angajat etc.), BCR Leasing va prelucra datele dumneavoastră conform următoarelor scopuri și temeiuri (reflectate în secțiunile de mai jos): A(f)(g)(h)(i)(j)(k)(l); B(h); C(a)(g)(h)(i).
- în măsura în care sunteți beneficiar al produselor și/sau serviciilor prestate de BCR Leasing (beneficiari reali, clienți și potențiali clienți persoane fizice, reprezentanți ai clienților etc.) BCR Leasing va prelucra datele dumneavoastră conform următoarelor scopuri și temeiuri (reflectate în secțiunile de mai jos): A(a)-(l); B(a)-(g); C(a)-(i).
- în măsura în care sunteți partener contractual al BCR Leasing (inclusiv reprezentant al partenerului, evaluator, agent, prestator de servicii, locatar, participant la evenimentele organizate de BCR Leasing): A(b)(c);(f)(g)(h)(i)(j)(k)(l); B(a)(c)(d)(g)(i)
- în măsura în care sunteți un terț fără a avea o legătura cu BCR Leasing există posibilitatea ca BCR Leasing să prelucreze datele dumneavoastră conform secțiunii A(i) – imaginea dumneavoastră fiind prelucrată daca vizitați unul dintre sediile/agentiile BCR Leasing și respectiv A(l) – în măsura în care BCR Leasing primește anumite documente și/sau solicitări din partea acestor entități, BCR Leasing poate primi datele dumneavoastră de identificare precum și alte informații după caz
In acest context, persoanele vizate vor fi urmatoarele:
– membrii de familie ai angajaților și clienților
– reprezentanții legali ai clienților persoane juridice
– împuterniciți ai clientului/utilizatori ai clienților persoanelor juridice și/sau ai clienților persoane fizice
– beneficiari reali ai clienților persoane juridice
– asociați sau acționari direcți sau indirecți ai clienților persoane juridice
– persoane fizice implicate în activitatea clienților persoane juridice
– reprezentanți legali ai partenerilor contractuali persoane juridice
– persoane fizice implicate în activitatea partenerilor contractuali persoane juridice ai BCR Leasing
– persoane împuternicite de către clienți
– candidați pentru pozițiile vacante în cadrul BCR Leasing
– prestatori de servicii persoane fizice
– terți garanți persoane fizice
– evaluatori externi ai garanțiilor prezentate de clienții BCR Leasing
– persoane fizice, non-clienți BCR Leasing care sunt beneficiarii unor plati
– agenți de asigurări, persoane fizice
– brokeri, persoane fizice
– vizitatori din sediile BCR Leasing
Informațiile pe care le prelucrăm
BCR Leasing prelucrează datele cu caracter personal pe care dumneavoastră le furnizați în mod direct, precum și date care sunt generate pe baza acestora, precum codul de identificare client, date de tranzacționare, informații ce rezultă din neconformitățile semnalate de orice persoană. Putem colecta date cu caracter personal privitoare la dumneavoastră în momentul în care utilizați site-ul nostru precum și în derularea relațiilor contractuale încheiate și prestării serviciilor de către BCR Leasing.
Refuzul de a furniza datele cu caracter personal poate determina imposibilitatea furnizării produselor si serviciilor și/sau îndeplinirii celorlalte scopuri de prelucrare de către BCR Leasing.
Cum utilizăm și comunicăm informațiile dvs.:
BCR Leasing prelucrează datele dvs. cu caracter personal astfel:
A: În vederea îndeplinirii obligațiilor legale, pentru următoarele scopuri:
a) prevenirea fraudelor prin analizarea/verificarea autenticităţii actului de identitate prezentat de dumneavoastră, pentru executarea şi îmbunătăţirea serviciilor oferite dumneavoastră, prin preluarea în sistemul informatic de evidenţă al BCR Leasing, a datelor conţinute în actul de identitate, conform cerințelor legale aplicabile în materie;
b) conformarea cu normele legale aplicabile în domeniul financiar în vederea respectării cerințelor de cunoaștere a clientelei, prevenirii activităților de spălare a banilor și combaterii finanțării terorismului, administrării conflictelor de interese, gestionării controalelor din partea autorităților în ceea ce privește relația cu clienții;
c) pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor BCR Leasing legate de controlul organelor de supraveghere efectuată asupra BCR Leasing și grupului Erste şi de raportare către grupul Erste sau autorităţile de supraveghere;
d) managementul riscului de creditare, al riscului strategic, prin realizarea unui profil al dumneavoastră;
e) evaluarea eligibilităţii în vederea acordării unor produse şi servicii financiare standard sau personalizate (inclusiv etapa acordării/aprobării), prin realizarea unui profil luând în considerare indicatori în evaluarea solvabilităţii, a riscului de creditare, determinarea gradului de îndatorare;
f) gestiune administrativ – financiară si executarea obligațiilor fiscal contabile;
g)păstrarea/depozitarea (premergătoare arhivării) si arhivarea potrivit prevederilor legale ale documentaţiei contractuale (inclusiv asigurarea operaţiunilor conexe acestor activităţi) și/sau ale alor documente ce conțin date cu caracter personal;
h) audit intern;
i) asigurarea securității în incintele BCR Leasing și ale agentiilor sale;
j) respectarea cerinţelor prudenţiale naţionale şi europene aplicabile instituţiilor financiare nebancare;
k) gestionarea calității datelor.
l) gestionarea relațiilor cu autoritățile publice sau cu alte persoane care prestează un serviciu public (executori judecătorești, notari etc.).
Pentru îndeplinirea acestor scopuri, BCR Leasing se va baza în măsura în care este necesar, și pe interesul său legitim în desfășurarea obiectului de activitate.
B. În vederea încheierii și executării contractelor, pentru următoarele scopuri:
a) derularea oricăror raporturi juridice rezultate din contractele încheiate între BCR Leasing şi dumneavoastră sau societatea pe care o reprezentați;
b) executarea în bune condiţii a tranzacţiilor financiare, în vederea dezvoltării/optimizării serviciilor oferite de către BCR Leasing;
c) colectarea de debite/recuperare creanţe (precum şi activităţi premergătoare acestora, inclusiv activităţi de due diligence);
d) încheierea şi/sau executarea contractelor de asigurări;
e) monitorizarea adecvată a tuturor obligaţiilor asumate de partenerii contractuali ai BCR Leasing(persoane fizice) și/sau de clienți faţă de oricare dintre entităţile din Grupul BCR;
f) transmiterea şi/sau transferul de informaţii necesare în determinarea capacităţii de plată şi a comportamentului de plată;
g) efectuarea sau procesarea operațiunilor de plăți prin sistemul SWIFT, în măsura în care clienții solicită folosirea acestui sistem;
h) încheierea si executarea contractelor de muncă.
C. În vederea îndeplinirii intereselor legitime ale BCR Leasing în contextul desfășurării obiectului său de activitate, pentru următoarele scopuri:
a) implementarea unei linii interne de raportare a neconformităților sesizate de către orice persoane în legătură cu produsele si serviciile oferite;
b) îmbunătățirea serviciilor furnizate prin îmbunătățirea fluxurilor, politicilor și procedurilor interne;
c) managementul lichidităților, optimizării bilanțului și stabilirii prețurilor de transfer; managementul portofoliului;
d) scopuri de marketing simplu, PR și comunicare, efectuarea de sondaje cu privire la servicii, activitatea BCR Leasing, a membrilor Grupului BCR şi a terţilor parteneri contractuali;
e) gestionarea reclamațiilor primite din partea dumneavoastră cu privire la serviciile BCR Leasing; realizarea unui profil în vederea prezentării celor mai potrivite produse/ servicii,;
f) transmiterea datelor la Biroul de Credit si CRC pe parcursul gestionării relației de finanțare ce intră în sfera de aplicare a regulilor privind Biroul de Credit; consultarea informaţiilor înregistrate pe numele Dumneavoastră în baza de date a Biroului de Credit de către oricare Participant la Sistemul Biroului de Credit în vederea prestării de servicii financiar-nebancare, la solicitarea Dumneavoastră respectiv in vederea ofertării Dumneavoastră cu astfel de produse;
g) constatarea, exercitarea sau apărarea unor drepturi ale BCR Leasing și / sau ale subsidiarelor sale în instanță, precum și constituirea de probe în acest sens;
h) scopuri de recrutare și resurse umane în ceea ce privește candidații și angajații BCR Leasing; acordarea de beneficii pentru persoanele vizate;
i) derularea proceselor de fuziuni și/sau achiziții la care participă și BCR Leasing .
Există anumite scopuri de prelucrare, pentru care este necesar, conform legii, ca BCR Leasing să obțină consimțământul dumneavoastră. BCR Leasing va obține acest consimțământ prin diverse mijloace, spre exemplu, prin semnarea de către dumneavoastră a unei note de informare puse la dispoziție de către BCR Leasing când vizitați o sucursală a BCR Leasing. Consimțământul astfel furnizat poate fi retras în orice moment, iar BCR Leasing va ține cont de preferințele dumneavoastră. Scopurile pentru care este cel mai probabil ca BCR Leasing să obțină consimțământul dumneavoastră sunt următoarele: prelucrarea codului numeric personal, inclusiv transferul acestei categorii de date, în state din cadrul UE/SEE și din afara UE/SEE, în măsura în care consimțământul este necesar conform cerințelor legale – această activitate de prelucrare este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor ce revin BCR Leasing pentru prestarea serviciilor și asigurarea identificării unice a persoanei în sistemele BCR Leasing, pentru garantarea secretului profesional; marketing direct, publicitate prin intermedierea/ promovarea celor mai potrivite produse și servicii BCR Leasing, ale grupului BCR, ale partenerilor și ale grupului Erste, inclusiv transmiterea de către BCR Leasing a unor comunicări comerciale în acest scop; accesarea datelor pe care le deține Centrala Riscului de Credit (CRC), Biroul de Credit, ANAF precum și orice alte baze de date puse la dispoziție de entități publice în condițiile legii despre dvs., pentru a vă putea evalua eligibilitatea în vederea ofertării unor produse și servicii standard sau personalizate
Destinatarii datelor cu caracter personal
Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, BCR Leasing poate să dezvăluie anumite categorii de date cu caracter personal către următoarele categorii de destinatari: persoana vizată și/sau reprezentanţii săi legali, reprezentanţii BCR Leasing, entităţile din Grupul BCR, autorităţi judecătoreşti sau alte autorităţi publice de orice tip, organizații internaționale, furnizorii de servicii şi bunuri, societăţi bancare, birouri de credit, agenţi de colectare a debitelor sau recuperare a creanţelor, societăţi de asigurare şi reasigurare, organizaţii profesionale, organizații de cercetare a pieței, alți parteneri contractuali și/sau împuterniciți ai BCR Leasing.
Transferul datelor cu caracter personal
În prezent, în vederea îndeplinirii scopurilor mai sus-menționate este posibil ca BCR Leasing să transfere anumite categorii de date cu caracter personal în afara României, în state din cadrul UE/ SEE: Austria, Cehia
Este posibil ca în derularea activităților sale, statele de transfer mai sus-menționate să se modifice. In acest caz, lista de state de transfer mentionata mai sus va fi actualizata.
Durata prelucrării datelor
În vederea realizării scopurilor de prelucrare menționate, BCR Leasing va prelucra datele cu caracter personal pe durata îndeplinirii serviciilor, precum și ulterior în vederea conformării cu obligațiile legale aplicabile, inclusiv, dar fără limitare la, dispozițiile referitoare la obligatia de arhivare. Este posibil ca, în urma îndeplinirii termenelor legale de arhivare, BCR Leasing să dispună anonimizarea datelor, lipsindu-le astfel de caracterul personal și să continue prelucrarea datelor anonime pentru scopuri statistice.
Utilizarea modulelor de tip cookie-uri
Acest site utilizează cookie-uri. Mai multe detalii privind acest aceste module și modul în care sunt folosite pot fi accesate aici: […]
Securitatea datelor
BCR Leasing acordă o importanță sporită datelor dumneavoastră cu caracter personal și înțelege să asigure siguranța acestora pe parcursul activităților de prelucrare. În acest sens, BCR Leasing implementează măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscurilor asociate tipurilor de date prelucrate si operațiunilor de prelucrare.
Drepturile persoanelor vizate
În condițiile prevăzute de legislația în materia prelucrării datelor cu caracter personal, în calitate de persoane vizate, beneficiați de următoarele drepturi:
• dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitățile de prelucrare efectuate de către BCR Leasing, conform celor descrise în prezentul document;
• dreptul de acces la date, respectiv dreptul de a obține confirmarea din partea BCR Leasing cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii privind activitățile de prelucrare;
• dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține rectificarea de către BCR Leasing a datelor inexacte, precum și completarea datelor incomplete;
• dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege – insa este posibil ca, în urma solicitării de ștergere a datelor, BCR Leasing să anonimizeze aceste date (lipsindu-le astfel de caracterul personal) și să continue în aceste condiții prelucrarea pentru scopuri statistice;
• începând din 25 mai 2018, dreptul la restricționarea prelucrării în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
• începând din 25 mai 2018, dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date să fie transmise de către BCR Leasing către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
• dreptul la opoziție – în ceea ce privește activitățile de prelucrare efectuate pentru scopuri de marketing direct, inclusiv activitățile de profilare, dreptul de opoziție se poate exercita în orice moment, prin transmiterea unei solicitări conform celor indicate mai jos;
• dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, respectiv dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activități de prelucrare automate;
• dreptul de a vă adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.
Pentru mai multe detalii cu privire la activitățile de prelucrare efectuate de către BCR Leasing, precum și cu privire la drepturile de care beneficiați în acest context, vă rugăm să vă adresați printr-o cerere (în format material/electronic prin e-mail) către: dpo@bcr-leasing.ro.
Puteți, de asemenea, contacta oricând Responsabilul BCR Leasing privind protecția datelor la adresa de e-mail: dpo@bcr-leasing.ro (ulterior desemnării acestuia la nivelul BCR Leasing).
În măsura în care aveți sugestii privind prezenta Politica de Confidențialitate, vă încurajăm să transmiteți aceste sugestii la: dpo@bcr-leasing.ro.